Dezbatem în „Ziarul Financiar” despre condiția a sute de mii de angajați care, deși muncesc adeseori în condiții grele, sunt vulnerabili în fața muncii la negru/gri și au o putere de cumpărare foarte scăzută.
Aproape o treime din salariații români sunt remunerați cu salariul minim pe economie (peste 1,2 milioane de persoane) și ne poziționăm astfel pe unul din locurile codașe din Uniunea europeană. Deși salariul minim a crescut forțat în ultimii ani, această poziționare nu s-a schimbat în mod consistent.
Salariul minim este legat de specificul și practicile anumitor industrii, dar și de nivelul de calificare al salariaților, având o pondere cu mult mai mare în sectorul privat.
Astfel, în industrii precum paza și protecție, horeca, construcții, comerț, anumite ramuri ale industriei prelucrătoare (confecții de exemplu) sunt prezenți cei mai mulți salariați cu salarii precare. De exemplu, în pază și protecție, peste 80% dintre contractele de muncă sunt pe salariul minim; în Horeca sau confecții, în jurul a 60%.
Aceste industrii au o practică îndelungată a muncii la negru sau a plății “la gri” și astfel sunt sume plătite angajaților de la mână la mână. Sunt de regulă industrii cu profitabilitate scăzută, consumatoare de forță de muncă fără vreo calificare specifică și care suferă endemic de o instabilitate a lucrătorilor pentru care nu au găsit (și nici nu prea au au căutat) soluții durabile.
Deși muncesc uneori în condiții grele, lucrătorii sunt vulnerabili și au o putere de cumpărare foarte scăzută. În cazul lor, specialiștii vorbesc despre „sărăcia din muncă”. În unele regiuni lipsesc aproape complet oportunitățile de angajare la companii serioase, care să ofere condiții de muncă bune, să plătească la zi și corect salariile. De aceea, în Moldova, în tot sudul României, s-au creat adevărate filiere de migrație și parcursul profesional al muncitorilor este punctat de perioade lungi de muncă în străinătate, mai ales la negru. Deși pe termen scurt, oamenii își câștigă pâinea, vom avea noi probleme sociale, de precaritate, când acești oameni vor fi la pensie. Puțini vor putea avea stagii complete de cotizare și astfel, se vor confrunta din nou cu sărăcia.
În aceste condiții, nu e de mirare că angajatorii străini sau agențiile de plasare publică multe anunțuri pentru joburi în străinătate. Pierdem acut forța de muncă (calificată și necalificată) și unii angajatori aleg deja să-și închidă fabricile pentru că nu găsesc operatori. E o problemă serioasă de competitivitate pentru investitori.
În zonele cu industrie dezvoltată (Cluj, Timișoara, etc.), angajatorii au mari dificultăți să recruteze chiar și atunci când propun salarii mai mari și beneficii. În aceste zone, salariații lipsesc pentru că există o competiție acerbă între companii, iar în regiunile dezavantajate, forța de muncă lipsește pentru că a plecat în străinătate. Din păcate, oamenii nu iau în considerare să se mute în altă regiune din România și preferă ofertele din străinătate, chiar dacă sunt sezoniere.
“Acești salariați sunt adesea tentați să lucreze la negru, să emigreze, să lucreze în propria gospodărie ori ca zilieri, cu scopul de a-și crește veniturile.”
Raluca Pârvu
Business Manager
