Edit Content
Carieră, schimbare, tranziție. Punct și de la capăt. The smart restart.

Outplacement.ro este o platformă dedicată carierei. Este vocea noastră către comunitate și către cei care-și doresc o schimbare profesională. Serviciul de outplacement este potrivit pentru un salariat – specialist, middle sau top manager – sau pentru o echipă întreagă, dacă pregătești un program de restructurare.

Despre oportunități profesionale și schimbarea de job, la Știrile Digi24

Comentăm la Știrile Digi24 despre insatisfacțiile care determină schimbarea de job, dar și despre lipsa oportunităților profesionale.

Este nevoie de studii credibile care să arate cum funcționează piața muncii dincolo de bula creată în marile orașe ale României. Din bula noastră, tindem să discutăm doar de beneficii flexibile, munca de acasă și alte forme de lucru oarecum privilegiate, la care nu au acces categorii întregi de salariați – de exemplu, cei fără studii superioare ori care se găsesc în orașele mici sau în mediul rural.

De multe ori, aceștia nu lucrează în domeniul studiilor absolvite (liceu, școală profesională, poate chiar studii superioare) și nici nu au oportunități suficiente pentru a aspira la schimbarea locului de muncă. Atât timp cât 6 din zece copii care încep școala nu o termină, ei devin salariați cu 8-10 clase și poate mai puțin. Din această postură, e foarte puțin probabil să poată exercita presiuni pe angajatori, astfel încât aceștia să le mărească salariile ori chiar să le asigure condiții decente de muncă, să le plătească orele suplimentare efectuate.

“Noi am observat în ultimul an și jumătate o imensă reticență la schimbarea de job și credem că această tendință încă nu s-a inversat, chiar dacă uneori ne place să spunem că oamenii sunt din nou în căutatea unei oportunități mai bune.”
Raluca Pârvu
Business Manager

Dacă abordarea noastră ți-a stârnit curiozitatea, urmărește-ne în social media.

Vrei să ne cunoaștem? Ia legătura cu noi AICI