„Ziarul Financiar” analizează interesul angajatorilor români față de sosirea refugiaților ucraineni care ar putea munci în țara noastră.
Dincolo de urgența umanitară, piața muncii din România are capacitatea de a oferi ucrainenilor șansa unei vieți decente, într-un mediu favorabil și cu perspectivă de viitor.
Legăturile nu existau înainte de conflict, cel puțin nu la nivelul la care se petreceau lucrurile în Polonia, unde înainte de război munceau deja circa 1 milion de ucraineni. Principala barieră este limba, întrucât nici limba rusă nici cea ucraineană nu sunt vorbite în România (cu mici excepții în zona frontalieră), iar foarte puțini ucraineni vorbesc engleza.
Statul român a flexibilizat rapid condițiile de angajare, permițând ucrainenilor să lucreze imediat, fără alte demersuri, în primele 9 luni de zile. Într-o lună, de la începutul conflictului, au fost anunțate cca 250 de angajări, dar companiile din România se arată disponibile să absoarbă ucraineni în destule sectoare de activitate, atât pe joburi operaționale, cât chiar și în zona de management ori expertiză de vârf.
Platformele de joburi din România s-au adaptat rapid și propun angajatorilor fie să-și anunțe joburile pentru candidați ucraineni, fie să le publice direct în limba ucraineană. Sunt puțini doritori deocamdată din mai multe motive. Mai întâi, este vorba despre femei, inclusiv multe mame singure cu copii. De regulă, lucrătorii migranți non-UE care ajung în România sunt preponderent bărbați, capabili să ocupe și joburi unde este necesară munca fizică, în industrii sau construcții. Apoi, e important ca acestea să aibă un loc de cazare stabil, posibilități de a-și integra copiii în școli și grădinițe – ceea ce se anunță dificil deocamdată, pentru că noi nu am dezvoltat mecanisme de integrare lingvistică a copiilor (și adulților) în comunitate și aceste lucruri nu se pot improviza de pe o zi pe alta. Nu în ultimul rând, contează foarte mult cum se apropie cererea de ofertă, cum ajunge informația despre aceste joburi la eventualii doritori. AJOFM-urile erau deja în dificultate să medieze relația dintre angajatori și lucrătorii români, deci este de așteptat ca relația să fie încă destul de greoaie.
“În zona de execuție, industria prelucrătoare, comerțul modern, depozitarea sau horeca ar putea concretiza unele angajări. A fost deja popularizat exemplul companiei de cablaje Leoni care a oferit salariatelor sale din Ucraina posibilitatea de a se muta în România și de a continua să lucreze în fabricile de aici.”
Raluca Pârvu – Business Manager